Veniturile Profructta s-au dublat, în primul semestru din 2016

11.08.2016

În prima jumătate a anului curent, Profructta, brandul românesc de sucuri naturale, şi-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 44.000 euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. Avansul a fost generat atât de creşterea numărului punctelor de distribuţie, de diversificarea sortimentelor de produse, cât şi de implementarea unor acţiuni de comunicare specifice. În plus, potrivit companiei, aproximativ jumătate din venituri provin din vânzarea sucurilor din mere.

“Perioada ianuarie-iunie 2016 a fost intensă. Am lansat oficial brandul Profructta, ne-am concentrat pe negocierile pentru extinderea numărului de puncte de distribuţie şi am adus în echipă un director general care gestionează procesele de business într-un mod integrat. În a doua jumătate a anului, vom continua ritmul de creştere și vom fi mai aproape de consumatorii nostri, în magazinele și punctele de desfacere pe care aceştia le frecventează.”, a declarat Marius Măcărescu, fondator Profructta.

Sucurile sunt produse din fructe şi legume atent selecţionate, presate la rece şi pasteurizate scurt la 82 grade Celsius, sortimentele cuprinzând: sucuri din mere, pere, vișine, cireșe, fructe de pădure și mixuri dintre acestea, precum și sucuri din legume.

Cel mai important sortiment al companiei este sucul din mere, care reprezintă 46% din volumul încasărilor din primele 6 luni ale anului 2016. Sucul din mere este urmat ca volum al încasărilor de sucurile mixte din mere şi vişine, mere şi cireşe, mere şi pere, acestea situându-se la 37% din totalul cifrei de afaceri.

Sucurile naturale ale brandului românesc pot fi găsite în hypermarket-urile Cora, Auchan Piteşti, patiseriile Paul, cafenelele Ted’s, reţeaua 1 Minute, ceainăria Camera din Faţă, în anumite săli de fitness şi spa-uri, dar şi în alte locaţii de tip cafenele, cluburi si hoteluri.

Totodată, începând cu 1 iulie, gama de sucuri Profructta este prezentă în reţeaua de magazine Mega Image prin ambalajele practice din sticlă de 0.5l.

“Prin parteneriatul cu Mega Image reuşim să ajungem şi mai aproape de consumatorii de sucuri sănătoase, printr-un ambalaj preferat de aceştia – sticla din sticlă de 0.5l fiind cel mai apreciat produs al nostru, având un volum de 30% din cifra de afaceri”, a declarat Andreea Mureşeanu, Director General Profructta.

 

 

Citiți și despre: