Veniturile Vodafone România, în creştere. Câţi clienţi are compania?

14.11.2017

Vodafone România a anunţat că veniturile din servicii aferente trimestrului încheiat la 30 septembrie 2017 au ajuns la 186 de milioane de euro, în creștere cu 4,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, în termeni organici.

Compania avea 9.754.823 de clienți (servicii mobile, servicii fixe de voce ​​și Internet of Things) la 30 septembrie 2017, reprezentând o creștere cu 386.219 utilizatori (4,1%) față de aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de clienți, 9.037.191 sunt utilizatori ai serviciilor mobile.

ARPU mobil al Vodafone România a fost de 6,1 euro în cele trei luni încheiate la 30 septembrie 2017.

La sfârşitul perioadei analizate, abonații serviciilor mobile reprezentau 40% din baza totală de clienți ai serviciilor mobile Vodafone România, iar utilizatorii Cartelei Vodafone, 60%.

Ponderea segmentului de utilizatori ai serviciilor pre-plătite în baza totală de clienți ai serviciilor mobile a crescut cu 0,4 puncte procentuale față de trimestrul anterior.

Consumul de date mobile a avansat cu 90% în trimestrul încheiat la 30 septembrie 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În acest trimestru, V

„Ultimul trimestru a fost marcat de lansarea unor oferte inovatoare, cum ar fi Vodafone Pass, care au dus la creșterea susținută a bazei noastre de clienți. Am continuat, de asemenea, să ne concentrăm pe îmbunătățirea rețelei, prioritate concretizată prin recenta lansare a Supernet™ 4.5G, și să le oferim clienților cea mai bună experiență de utilizare, recunoscută prin confirmarea de către Ookla a superiorității rețelei Vodafone România și acordarea titlului de Cea Mai Rapidă Rețea Mobilă din țară”, a afirmat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

 

 

 

Citiți și despre: