Veste bună pentru companiile care au datorii la stat

05.10.2015

Ministerul de Finanţe a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care scuteşte de penalizări firmele care aveau datorii la bugetul de stat la data de 30 septembrie, dacă sumele datorate sunt achitate până pe data de 31 martie.

În plus, pentru a beneficia de scutire, companiile trebuie să achite, până la data depunerii cererii, datoriile principale curente care au termene de plată în perioada 1 octombrie- 31 martie.

„În scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul general consolidat şi pentru a minimiza efectele hazardului moral în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de plată de către contribuabilii susceptibili de a beneficia de măsurile propuse prin prezentul act normativ, considerăm că elementele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fapt pentru care se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă.

Această măsură nu se va aplica şi pentru companiile în insolvenţă, deoarece, conform sursei citate, acestea se află sub un regim special în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată.

 

 

Citiți și despre: