Wizz Air anunţă reduceri de Ziua Îndrăgostiţilor

08.02.2018

Compania aeriană Wizz Air oferă membrilor WIZZ Discount Club şansa de a sărbători Ziua Îndrăgostiţilor mai devreme şi le oferă 20%* reducere la toate zborurile rezervate astăzi, joi, 8 februarie, înainte de miezul nopţii.

Având preţuri ce încep de la 39 de lei, cuplurile au oportunitatea perfectă să profite şi să rezerve călătorii romantice în reţeaua Wizz Air. Nimic nu vă mai împiedică să vizitaţi Parisul, oraşul care nu se demodează niciodată, Atena, cu străzile ei încărcate de istorie, dar şi cu cele mai interesante cafenele, sau să vă plimbaţi sub clar de lună, în Toscana, ca să nu mai vorbim de o escapadă timpurie la malul mării, în Cipru.

„Şi dacă chiar nu sunteţi hotărâţi unde vreţi să mergeţi, planificatorul de călătorii (Trip Planner) vă stă la dispoziţie pe wizzair.com. Doar adăugaţi acolo câteva detalii, iar WIZZ va face restul şi vă va oferi o selecție inspirată de destinații din care puteți alege. Dacă sunteți singur sau singură, luați-vă un prieten, sau o prietenă, și rezervați-vă acum călătoria! Cine ştie, poate că vă va aştepta o vacanţă surprinzătoare, plină de romantism, într-una dintre cele 142 de destinaţii Wizz Air spre 19 ţări din România!”, au anunţat reprezentanţii companiei aeriene.

 

 

 

Citiți și despre: