YouthBank a început recrutările

03.10.2014

Programul YouthBank București, aflat la a șasea ediție, își completează echipa și recrutează noi membri. Astfel, tinerii care studiază la unul dintre liceele din sectorul 1 și 2 dornici să se implice în comunitate și să se dezvolte personal pot aplica până la data de 7 octombrie.

YouthBank București este un program implementat de Asociația pentru Relații Comunitare, activitățile programului fiind incluse în “YouthBank Academy: Soluții durabile pentru implicarea tinerilor în viața comunității” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 75.000 de euro.

YouthBank este administrat de către o echipă de liceeni şi urmăreşte constituirea, promovarea şi administrarea unui fond special destinat proiectelor implementate de către liceeni în scopul dezvoltării comunităţii locale. Astfel, tinerii au acces la un cadru pentru dezvoltare personală, dobândind abilităţi de leadership, comunicare şi management financiar.

În 2013-2014, cei 18 liceeni, care au constituit echipa YouthBank București, au reușit să strângă un fond de peste 30.000 lei din care au finanțat șapte proiecte inițiate și implementate de liceenii din București.

Proiectele au fost din cele mai diverse, de la un film artistic despre manipularea în mass-media, un proiect de promovare a dramaturgiei române contemporane, până la un festival de conștientizare a problemelor societății în care trăim. Numărul beneficiarilor direcți și indirecți ai proiectelor a ajuns la cifra de aproximativ 1.500 de persoane.

Citiți și despre: