Zitec lansează programele de internship pentru 2015

03.03.2015

Zitec a anunţat că dă startul celor cinci programe de internship din cadrul companiei și invită studenții la Târgul de Joburi IT&C 2015, ce va avea loc în perioada 5 – 6 martie la Universitatea Politehnică București, pentru a afla mai multe informaţii despre acestea. În cadrul evenimentului, compania le va oferi celor prezenți ocazia de a face un tur virtual al sediului Zitec, cu ajutorul unor ochelari de realitate virtuală.

Per total, Zitec va organiza anul acesta cinci programe de internship, axate pe Software Embedded, Web Development (PHP, Drupal, Magento) și Online Marketing, fiecare dintre acestea având durata de trei luni.

Programul Software Embedded va începe chiar de luna aceasta, iar celelalte patru se vor desfășura începand cu 1 iulie.

În ceea ce privește structura programelor, acestea vor debuta cu o parte comună, integrată, în care participanții se pot familiariza mai ușor cu modul de organizare, platformele și instrumentele utilizate în cadrul companiei, apoi vor continua cu procesul de dezvoltare a competențelor specifice propriu-zise.

„Ca în fiecare an, suntem în căutare de tineri talentați care să participe în programele noastre de internship și să beneficieze de suportul și îndrumarea unui “mentor” care îi va ajuta să-și dezvolte competențele tehnice specifice într-un cadru structurat de învățare. Participanții vor avea ocazia ulterior să lucreze pe proiecte reale în cadrul companiei”, a spus Florentina Greger, HR Manager Zitec.

Citiți și despre: